luni, 11 august 2014

Dorinţele nu au preţ!


100 de dorinţe pe oră, în noaptea dintre 12 şi 13 august. Fenomenul numit Perseidele, ploaia de stele căzătoare vine şi în acest an, însă super-Luna din această perioadă ne va incomoda puţin.

Vă sugerez totuşi să vă luaţi de mână, să priviţi cerul şi să vă puneţi dorinţe împreună. Ce poate fi mai frumos decât să te îndrăgosteşti sau reîndragosteşti privind cerul?! Braşovul are câteva locaţii perfecte pentru asta: la Cetate, sus la Belvedere, în Piaţa Sfatului lângă fântână, la Lacul Noua, pe Tâmpa (pentru cei curajoşi) sau oriunde găsiţi un loc cu verdeaţă pentru a vă putea tolăni cu faţa spre cer. O dorinţă pusă într-una dintre aceste locuri, acompaniată de anumite tandreţuri are (cu siguranţă!) o şansă mult mai mare de reuşită.


O prietenă dragă sufletului meu spune cam aşa: visele nu au preţ! Iar în această perioadă e "black friday", la dorinţe. Şi atunci de ce să nu trăim cu gândul că ale noastre dorinţe se vor îndeplini într-o zi?! Dar până să se îndeplinească trebuie să le rostim, în gând. Şi dacă aveam nevoie şi de un motiv pentru a face asta, noaptea de marţi e perfectă. Ploaia de stele ne este la îndemână.

Aveţi timp să vă faceţi o listă întreagă, dar vă sfătuiesc ca dorinţele să fie cu subiect şi predicat, să fie hotărâte. Nu de alta dar le dorim îndeplinite cât mai repede, nu? Şi nu are rost să aşteptăm până la anul, pe vremea asta, pentru a aduce anumite completări.

Eu unu, am două dorinţe, pe care le voi repeta de 100 de ori. Asta ca să fiu sigur! Una pentru sufletul meu şi una pentru sufletul celor apropiaţi. :)